Examene de calificare 2024

Momentul pe care l-au aștepat doi- trei ani de zile (în dependență de programul de formare profesională) elevii Ș.P.nr.7 din Chișinău iată că a sosit: susținerea examenelor de calificare. Astfel, la data de 10 iunie curent a demarat sesiunea 2024, elevii din grupele absolvente, inclusiv învățământ dual și examenul unificat, cu vădite emoții, prezentându-se la examene (proba scrisă – proba practică) pentru a demonstra că pe parcursul anilor de studii în cadrul Ș.P.nr.7 au dobândit acele competențe profesionale, atât de necesare inserției lor pe piața muncii. Le dorim succese în continuare atât lor, cât și celorlalți elevi care vor susține aceste examene și săptămâna viitoare.

P.S. Și anul acesta la ușa școlii absolvenții noștri deja sunt așteptați de reprezentanții AE, or toată lumea știe că dacă este absolvent al Ș.P.nr.7, atunci chiar ești cel mai bun. Și asta ne bucură, dar și ne responsabilizează în același timp…!