Oră de dirigenție publică: ,,Drepturile și obligațiunile mele”
Marți, 30 ianuarie 2018, în cadrul Ș.P.nr.7 din Chișinău a avut loc o oră de dirigenție publică prezentată de dna Anastasia Carcea, diriginte al grupei T22 ( Tâmplari) cu tema : DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIUNILE MELE . La activitatea dată a asistat dna Rada Paladi, președinte al CM a diriginților, membru al CEIAC , precum și alți colegi de breaslă. Dna Anastasia a demonstrat, o dată în plus, o bună cunoaștere a psihologiei copilului, și nu întâmplător : Domnia sa este unul dintre cei mai experimentați pedagogi, conferind credibilitate valorilor pe care le promovează zi de zi, având la activ zeci de promoții de absolvenți , tineri specialiști în domeniul construcțiilor.