Spunem NU corupției în instituțiile de învățământ
Școala Profesională nr.7 din Chișinău totdeauna a pledat pentru un sistem educațional liber de corupție, iar toleranța „ZERO” la acest flagel rușinos, care mai persistă, din păcate, în unele instituții, este principiul de care ne ghidăm în toate activitățile , ,inclusiv de predare-evaluare, gestionarea banului public etc. Noi creștem și educăm o generație nouă, liberă de aceste stereotipuri și prejudecăți, care au renunțat definitiv la plăți/taxe neformale, mită, favoritism, practici care și generează, intr-un final, corupția în sistemul educațional, bazându-se doar pe metode cinstite și oneste atunci când vor să obțină note mai bune la evaluări, teze semestriale sau examenele de absolvire. După un șir de activități de informare și prevenire a plăților neformale în rândurile elevilor, iată că astăzi, 20 decembrie 2019, ne-am propus să desfășurăm o atare activitate și cu părinții elevilor în cadrul Adunării Generale a Părinților la care au fost prezenți acei părinți (dar ei sunt marea majoritate) , cărora nu le este indiferent mediul în care învață copii lor, părinți care țin la integritatea morală a copiilor.
Mulțumim pentru suportul acordat Centrului Național Anticorupție , în persoana dnei Tatiana Mostovei, care cu lux de amănunte le-a vorbit celor prezenți despre actele normative în vigoare cu referire la fenomenul corupției, alte aspecte ce țin de prevenirea și combaterea plăților neformale, cadourilor , mituirea angajaților statului etc.
Dl Alexandru Ciobanu, directorul instituției, a punctat principalele acțiuni la nivel instituțional ce vin să excludă fenomenul corupției, neacceptarea unor beneficii din partea elevilor sau familiilor acestora în procesul erducațional.
Dra Diana Clipaci, director adjunct pentru instruire și producție, a făcut o succintă descriere și prezentare a principalelor activități de instruire teoretică și practică a elevilor, menționând că evaluarea reușitei academice a elevilor se realizează exclusiv pe bază de merit și competențe profesionale.
Problemele ce țin de activitatea Consiliului Elevilor, Consiuliului Părinților, precum și aplicarea unor mecanisme de prevenire a unor plăți neformale , cum ar fi aplicarea chestionarelor pentru elevi și părinți privind toleranța anticorupție au fost abordate de către dl Nicolae Grițco, director adjunct pentru instruire și educație.